VIDEO/FOTO Ministrul Sportului, în control la clădirea în care funcționează CS Petrolul Ploiești, clădire în care nu s-au mai făcut investiții de ani de zile și se află într-o stare vizibilă de degradare

03 Dec 2019 15:56
În clădirea în care funcționează Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, care a dat României foarte mulți campioni, printre care, numai la gimnastică, Ileana Sima, Corina Ungureanu sau Ana Maria Tămârjan, nu s-au mai făcut investiții de ani de zile. Și asta pentru că printr-o hotărâre de guvern în anul 2009 clădirea trecut în patrimoniul Primăriei Ploiești, însă terenul a rămas în proprietatea Ministerului Sportului. În aceste condiții clădirea a ajuns într-o stare vizibilă de degradare. Cade tencuiala din tavan, igrasia s-a răspândit peste tot, iar baza pentru cantonamentul sportivilor nu mai este folosită, fiind în paragină. Astăzi, la Ploiești ajuns în control ministrul Sportului care a declarat că va lua măsuri pentru rezolvarea problemei. În urma unei expertize care se va face, fie se va reabilita actuala clădire care funcționează CS Petrolul Ploiești, fie se va găsi o altă clădire în care să se mute. Totul este de durată. În cel mai optimist caz, dacă se va lua decizia reabilitării, lucrările se vor putea realiza abia la jumătatea anului viitor.
La CS Petrolul Ploiești activează 400 de sportivi, dintre care 250 legitimați.


COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677