Dragoș Ciomag, directorul Direcției Silvice Prahova, a declarat că și anul acesta instituția pe care o conduce scoate la vânzare pomi de Crăciun. Sunt aproximativ 2000 de brazi și molizi disponibili, de diferite înălțimi, însă aceștia vor fi tăiați doar în funcție de ce citeste tot >
Pe 6 decembrie 2024, străzile adiacente Parcului Toma Socolescu vor fi închise și eliberate pentru spectacolul cu drone din centrul orașului. Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a hotărât închiderea și eliberarea, în ziua de vineri – 06.12.20 citeste tot >
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că vineri, 6 decembrie, ora 18.00, va avea loc un spectacol cu 200 de drone deasupra Palatului Culturii. Spectacolul cu dronele trebuia să aibă loc la evenimentul de aprindere a iluminatul citeste tot >
În această dimineață, polițiștii Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în comuna Florești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Din cercetări a reieșit citeste tot >
Un incendiu a cuprins, noaptea trecută, o locuință din comuna Cocorăștii Colț, sat Perșunari. "Imediat, la locul indicat, au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o casă, pe o citeste tot >
”Bucuria sărbătorilor vine pe șine!”, transmite TransPloiesti. În perioada 6-24 decembrie 2024, copiii din Ploiești, și nu numai, sunt invitați să se bucure de o călătorie magică cu Tramvaiul lui Moș Crăciun! Program: Plecări de la Spitalul Județean spre Gara de Su citeste tot >
Pompierii prahoveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion care se afla într-o parcare, în comuna Ariceștii Rahtivani (zona Parcului Industrial). Potrivit ISU Prahova, pentru gestionarea cu operativitate a evenimentului, la fața locului a citeste tot >
Peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova desfășoară, miercuri, o razie de amploare în comuna Ariceștii Rahtivani, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal, organizată de polițiștii Secției Rurale de Poliție Cocorăștii citeste tot >
Sezonul de schi a început la Sinaia, mai devreme decât în ultimii ani. Drept urmare, și salvamontiștii au avut intervenții. Numărul acțiunilor a crescut de joi. Potrivit Salvamont Sinaia, s-a intervenit: Joi (28.11)- 2 rătăciți Vineri - prima accidentare Sâmbătă citeste tot >
În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul Ploiești, în două cauze penale în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cămătărie și citeste tot >
Va multumesc |
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper |
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie |
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui! |
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni. |
EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |