134 arderi necontrolate, în general la vegetaţia uscată, într-o săptămână/Apelul ISU Prahova

09 Feb 2022 10:56
134 arderi necontrolate, în general la vegetaţia uscată, într-o săptămână/Apelul ISU Prahova
comunicat de presă:
Odată cu încălzirea vremii, gospodarii şi fermierii aleg să îşi igienizeze terenurile prin arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate. Aceasta este, din nefericire, cea mai întâlnită practică şi reprezintă un pericol foarte mare prin posibilitatea propagării flăcărilor la alte terenuri, păduri, la diferite construcții și sisteme din apropiere.

În săptămâna precedentă, pompierii au intervenit pentru stingerea unui număr mare de incendii provocate de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.

În perioada 31.01 – 07.02.2022 echipajele specializate pentru intervenţie au acţionat pentru localizarea, lichidarea şi înlăturarea efectelor negative a 134 incendii.
În săptămâna precedentă, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Prahova s-au înregistrat 134 arderi necontrolate, în general la vegetaţia uscată pe terenurile aflate în administrarea consiliilor locale. Din cele 134 de arderi necontrolate, 120 au fost arderi de vegetaţii uscate care au afectat o suprafaţă de aproximativ 750 hectare de teren.
Pe timpul acţiunilor de răspuns, structurile de intervenţie au acţionat cu 101 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 15 ofiţeri, 405 subofiţeri, 62 personal SVSU/SPSU, 84 poliţie şi 8 jandarmi.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al județului Prahova face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

• Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;

• Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

• Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

• Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;

• Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;

• Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

• Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;

• Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Arderea miriștilor se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiții meteorologice fără vânt;
b)parcelarea miriștii în suprafețe de maximum 10 ha, prin fâșii arate;
c) izloarea zonei de ardere față de căi de comunicații, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;
d)desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
e)asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii;
f)asigurarea pentru suprafețe de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire;

Arderea vegetașiei uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiții meteorologice fără vânt;
b)colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
c)executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/ construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
d)curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;
e)desfășurarea arderii numai pe timpul zilei;
f)asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g)supravegherea permanentă a arderii;
h)stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
i)interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Primarii sunt obligați să aducă la cunoștința cetățenilor prevederilor generale și specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale.

De asemenea, reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Deoarece legislația interzice arderea la întâmplare a vegetației uscate, iar cei care o fac pun în pericol gospodăriile, fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieți omenești, transmitem din nou un apel către populație și către factorii de răspundere din administrațiile locale, să respecte interdicțiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă în care propagarea flăcărilor este favorizată de condițiile meteorologice.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677