Pompierii intervin, in aceste momente, în urma producerii unui accident rutier în comuna Florești, pe DN1.
La locul intervenției s-au deplasat doua autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SMURD.
Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment au fost implicate 2 autoturisme și cei 5 ocupanți ai acestora, dintre care 4 sunt încarcerați. Se intervine pentru extragerea victimelor încarcerate.
UPDATE:
Update: în eveniment sunt implicate 6 persoane, 5 incarcerate și 1 proiectata în afara autoturismului, pe partea carosabila. Aceasta din urma sa afla în stare de inconștiență.
UPDATE 2:
Toate victimele au fost descarcerate.
3 dintre victime au început deplasarea cu ambulante SAJ către UPU Ploiesti.
Unei victime i se acorda asistență medicală de către echipajul TIM și va fi preluata de către elicopterul SMURD, care a aterizat la fața locului.
Din păcate, pentru doua dintre victime a fost declarat decesul.
În sprijin, va interveni și elicopterul SMURD.
UPDATE 3: IJP PRAHOVA:
La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, în afara localității Florești s-ar fi produs un accident rutier.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 24 de ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul a două femei de 63 și respectiv 71 de ani dar și vătămarea corporală a altor două femei de 42 și respectiv 68 de ani, pasagere în cele două autoturisme dar și a celor doi conducători auto.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, urmând să le fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
UPDATE 4: La unitatea medicală a decedat și conducătorul auto de 68 de ani.