La locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și, în sprijin, se deplasează la fața locului o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Potrivit ISU Prahova, în eveniment a fost implicat un singur autoturism la bordul căruia se afla doar soferul, persoana de sex masculin. Acesta nu este încarcerat, însă se afla în stare de inconștiență. I se acordă primul ajutor, intervenția este în desfășurare.
IJP Prahova: La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 10.15 , polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 720, în afara localității Florești s-ar fi produs un accident rutier.
Din primele date de la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 71 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 720, pe direcția către Drumul Național 1 Ploiești, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, aferent sensului său de mers.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Foto Info Trafic Prahova