Aurora Boreală a putut fi observată, duminică seară, și în România, în mai multe zone din țară. Astro Info a anunțat că aurora boreală din această seară a fost cea mai strălucitoare și cea mai extinsă pe cerul României din ultimii cel puțin 20 de ani.
Potrivit Institutul Astronomic al Academiei Romane aurora boreală s-a văzut din multe locuri din țară, inclusiv din București. ”Din păcate a venit un front de nori și nu se mai vede acum, dar este posibil să se vadă și mâine dimineață când furtuna geomagnetică (G3, Kp=6) va atinge maximul. Furtuna geomagnetică se datorează activității solare intense din ultimele zile ce a culminat cu o ejecție de masă coronală îndreptată spre Pământ. Este un eveniment rar la latitudinile joase”, a transmis sursa citată.
foto: Facebook