Avocatul Bogdan Păun, ales președintele PMP Ploiești

10 Oct 2021 10:58
Avocatul Bogdan Păun, ales președintele PMP Ploiești
Vineri, 8 octombrie, a avut loc Adunarea Generală a Membrilor Organizației PMP Ploiești, în urma căreia avocatul Bogdan Păun a fost ales președintele PMP Ploiești.
¨Proiectul meu pentru PMP Ploiești este simplu! Este un proiect pentru oameni onești și care își iubesc orașul. Vom reconstrui filiala noastră pe baze solide, pentru a atrage cât mai mulți membrii noi. Îmi doresc un parteneriat real cu societatea civilă, pentru că doar așa vom fi credibili și vom dovedi că intențiile noastre sunt corecte și în beneficiul ploieștenilor. Tinerii, care reprezintă viitorul orașului nostru, își vor găsi un loc bine meritat în organizația noastră. Vreau ca tinerii să fie parte din decizia politică, să înțeleagă importanța și rolul politicului în viața comunității și să își dorească să contribuie prin proiecte la dezvoltarea Ploieștiului¨, a declarat Bogdan Păun, președintele PMP Ploiești.
¨Acest an nu a fost unul ușor pentru noi, dar să nu uitați cât de greu a fost pentru români. Din păcate, nu am putut fi acolo, unde s-au luat deciziile importante pentru țară, dar am fost alături de oameni, și asta este cel mai important.
Românii au înțeles ce înseamnă lipsa Partidului Mișcarea Populară din decizia politică. Românii au văzut că nu le-a mai apărat nimeni interesele, că nu există niciun partid autentic de dreapta care să lupte pentru ei. De aceea, misiunea noastră este mai importantă decât oricând. Vom reconstrui filială cu filială, om cu om, vom regândi strategia noastră politică locală și vom deveni vocea ploieștenilor în comunitate. Am încredere în Bogdan Păun și în echipa lui! Am încredere că va pune pe primul loc interesele ploieștenilor, că va fi parte din activitatea locală, că se va implica permanent în comunitatea noastră și va găsi soluțiile cele mai bune pentru atragerea de noi membri, care să înțeleagă importanța Partidului Mișcarea Populară pentru dezvoltarea județului nostru¨, a susținut Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova
Alături de Bogdan Păun a fost aleasă și noua echipă de conducere a organizației.
foto Facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677