Un barbat din Barcanesti s-a ales cu dosar penal pentru evadare. Acesta era in arest la domiciliu dar a plecat de acasa la o agentie de pariuri.
Comunicatul IJP Prahova:
“La data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, în baza unor informații, au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Bărcănești, în afara locuinței sale, deși acesta se afla sub măsura arestului la domiciliu.
Tânărul a fost depistat în fața unei agenții de pariuri din comună, ulterior fiind condus la sediul poliției în vederea clarificării situației de fapt.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”.