Polițiștii prahoveni fac, marți dimineață, percheziții domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe
” În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o comună din județ, la domiciliile a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe”, a transmis IJP Prahova.
Totul s-a întâmplat pe 16 mai 2023. Atunci, un bărbat de 45 de ani ar fi fost invitat de alți doi bărbați la o unitate de alimentație publică din comuna Mănești pentru a consuma băuturi alcoolice împreună, iar ulterior s-ar fi deplsat toți trei la domiciliul unuia dintre bănuiți, acolo unde ar fi fost închis într-o încăpere și agresat fizic de către aceștia.
La sediul unității de poliție vor fi conduse două persoane, în vederea audierii.