Barbat din Prahova retinut, dupa ce a incalcat ordinul de protectie

30 Nov 2021 11:43
Barbat din Prahova retinut, dupa ce a incalcat ordinul de protectie
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Călugărescă au fost sesizați aseară de către o femeie din comuna Valea Călugărescă de faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Ploiești la data de 1 octombrie. După spusele femeii, sâmbătă, în jurul orei 22.50, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul acesteua și ar fi provocat scandal lovindu-i cu piciorul ușa de acces în locuință. Totodată la aceeași dată ar fi contactat-o telefonic, provocându-i o stare de temere.

Conform Poliției Prahova, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, prin sentința civilă emisă de Judecătoria Ploiești, au fost stabilite obligațiile, ca bărbatul să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri față de fosta sa concubină, precum și de domiciliul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției nr.10 de poliție rurală Valea Călugărească.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe Judecătoria Ploiești, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677