Bărbat din Prahova, reținut pentru 24 de ore pentru nerespectarea Ordinului de Protecție

27 Jan 2022 13:40
Bărbat din Prahova, reținut pentru 24 de ore pentru nerespectarea Ordinului de Protecție
La începutul acestei luni pe numele bărbatului a fost emis un Ordin de Protecție, prin care este obligat să păstreze o distanţă de minimum 200 de metri față de domiciliu soției și interzicerea oricărui contact prin corespondență sau telefonic cu aceasta pe o perioadă de trei luni. Bărbatul nu a respectat ordinul. Noaptea trecută, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi l-au depistat pe o stradă din comuna Bărcănești. Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor stabilite prin Ordinul de Protecție.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677