Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept.
Astfel, luni, polițiștii au efectuat o prindere în flagrant delict, în municipiul Ploiești, a bărbatului bănuit, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, 10 comprimate de ecstasy și canabis.
Ulterior, în locuința acestuia, au fost descoperite și ridicate o presă utilizată pentru confecționarea comprimatelor de ecstasy și mai multe forme, cu diferite logo-uri, 172 de comprimate de ecstasy, 1,2 kilograme de canabis, 10 grame de MDMA cristal, 10 grame de ciuperci halucinogene, 4 grame de hașiș, 5 grame de cocaină, diferite cantități de substanță pulverulentă cu conținut de MDMA, 1.500 de lei, mai multe telefoane mobile, obiecte purtătoare de urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada februarie – octombrie 2023, persoana bănuită ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc (canabis, MDMA, cocaină) către diverși consumatori din județul Prahova, la prețuri cuprinse între 40 și 500 de lei, în funcție de tipul de drog vândut.
Astăzi, 31 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, iar, în cursul zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.