Incendiu la două locuințe în comuna Starchiojd, sat Starchiojd, duminică seară. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte acționează în acest moment pentru localizarea și lichidarea incendiului. Pentru stingerea focului au fost trimise 4 autospeciale. Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă pe o suprafață de 300-400 mp. Din nefericire, pompierii ajunși la fața locului au identificat o victimă, carbonizată (bărbat, aproximativ 70 ani).
Se depun eforturi pentru împiedicarea propagării incendiului la gospodăriile învecinate.
foto ilustrativ: https://alba24.ro/