O cutie în care se aflau bijuterii în valoare de 98.000 de euro și sumele de 5.000 de euro, 1.000 de dolari și 7.000 de lei au fost furate dintr-o mașină parcată în Ploiești. Cel mai probabil, hoții au acționat la pont, având în vedere că banii și bijuterii nu se aflau la vedere. Păgubitul este administratorul unei Bijuterii din municipiu iar furtul a fost comis pe 4 octombrie. Atunci, bărbatul a alertat anchetatorii. Au urmat cercetările iar investigațiile făcute în acest dosar au dus la identificarea hoților. Astfel, pe 12 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Arad, Argeș și Ilfov.
”În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificate persoanele banuite de comiterea faptei ca fiind trei bărbați din municipiul București și municipiul Arad. De asemena, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bijuterii și sume de bani. Astfel, în urma probatoriului administrat față de bărbații în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive”, a transmis IJP Prahova.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Arad, Argeș, Ilfov.
foto ilustrativ