Bogdan Toader: “Instalarea repartitoarelor nu mai este obligatorie până la finalul acestui an”

23 Dec 2022 13:13
Bogdan Toader: “Instalarea repartitoarelor nu mai este obligatorie până la finalul acestui an”
Deputatul PSD Bogdan Toader a anunțat recent ca instalarea repartitoarelor nu mai este obligatorie până la finalul acestui an:

“O veste mult așteptată de ploieștenii care sunt racordați la sistemul centralizat: nu mai este obligatorie instalarea repartitoarelor de costuri până la finalul acestui an!
Cu 261 de voturi ”pentru”, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care se amână cel puțin până la finalul anului 2023 obligativitatea montării repartitoarelor, echipamente de măsură contestate de mulți dintre românii care le au deja în apartamente!
Astfel că zeci de mii de familii din Ploiești nu vor mai avea stresul suplimentar al instalării acestor aparate, până la finalul acestui an, așa cum era inițial prevăzut, prin Ordonanță de Urgență!”

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677