Direcția Silvică Prahova a scos la vânzare, prin ocoalele silvice din județ, brazi și molizi. Pomii de iarnă au prețuri diferite, în funcție de înălțime, și sunt crescuți în pepinierele Direcției. Potrivit conducerii Direcției Silvice Prahova peste 20 de cereri sunt pe zi, iar cei interesați pot cumpăra și brazi la ghivece, pe care mai apoi îi pot planta sau brazi argintii.
În total, Direcția Silvică Prahova are de vânzare 1400 de pomi de Crăciun. Un brad cu înălțimea cuprinsă între 0,7 și 1,3 metri costă 25 de lei, în timp ce molidul cu aceeași înălțime costă 15 lei. 70 de lei costă bradul cu înălțimea de 3 metri și 60 de lei, molidul. Direcția Silvică Prahova vinde și cetină, cu 1000 de lei tona, coronițe cu 5 lei bucata și vâsc 5 lei, kilogramul.