Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa extraordinară, din 23 noiembrie, implementarea proiectului privind “Infiintarea unui centru integrat de colectare separata prin aport voluntar destinat accelerarii procesului de extindere si modernizare a sistemelor de gestionare a deseurilor”. Potrivit CJ Prahova, investitia se ridică la 5.580.000 euro, iar banii vor fi obţinuţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 3- Managementul deşeurilor, Investitia I1, Subinvestitia I1.C.
Centrul de colectare va deservi aproape 220.000 de prahoveni şi va funcţiona în vecinătatea Centurii de Est a Ploieştiului.
În cadrul acestui centru vor fi colectate, de la persoane fizice, următoarele deșeuri: ambalaje provenite de la vopseluri, dezinfectanți, tuburi de spray, materiale textile precum pături, haine, cârpe, materiale plastice, electrice/electronice/electrocasnice, baterii uzate, saltele, mobilier, metal, sticlă și ceramică, inclusiv obiecte sanitare, cauciuc, inclusiv anvelope uzate, deșeuri vegetale din curți și grădini, deșeuri din construcții și demolări.
Cererea de finanţare va fi depusă până la data de 28.11.2022, conform prevederilor Ghidului Solicitantului
Sursa foto: captura Ecoteca