A fost aprobat traseul final al Drumului Expres Ploieşti – Găeşti după mai multe runde de discuţii şi negocieri între Consiliul Judeţean Prahova şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Drumul urmează să fie realizat prin fonduri europene şi lucrările vor fi pornite cel mai târziu în 2024.
„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, am stabilit ca prioritate îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. De la început, am susţinut că Drumul Expres Ploieşti – Găeşti este o soluţie foarte bună şi mă bucur că, într-un final, susţinut şi de Guvern, acest proiect important va deveni realitate. Discuţiile dintre CJ şi CNAIR au avansat bine şi am aprobat traseul final al acestui drum. Speranţa mea este că acest proiect va prinde contur încă din anul 2024. Este un proiect de anvergură finanţat în cea mai mare proporţie din fonduri europene”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Acest drum expres ar urma să facă legătura între Oltenia şi Moldova, fiind o variantă suport mai scurtă pentru traficul care vine din zona de sud, pe relația Craiova- Pitești și care poate ocoli Bucureștiul în drum spre Moldova și Dobrogea de Nord.
„Sunt două tipuri de beneficii pe care le are acest proiect pe care l-am susţinut şi promovat: 1) Pe de o parte, ar putea ajuta la descongestionarea traficului din judeţ. 2) Pe de altă parte, sunt beneficii economice majore, pentru că sunt localităţi care legate la reţeaua de transport de mare viteză din România ar deveni puncte viabile pentru construirea de parcuri industriale”, a mai afirmat Iulian Dumitrescu.
Valoarea totală a studiilor este de 15.863.176,64 lei fără TVA, din care 85% Fonduri Externe Nerambursabile și 15% cofinanţare. Cât privește execuția, se estimează undeva între 12 și 15 milioane de euro/km, fără TVA.
Din punct de vedere tehnic, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2×2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2×2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat. În cadrul studiului de trafic proiectantul va considera și analiza, încă din faza inițială de proiectare, opțiunea de a dezvolta drumul expres cu 2×2 benzi de circulație în drum expres cu 2×3 benzi de circulație pe sens sau aducerea la profil de autostradă.