Cei mai talentați soliști vocali din cadrul Caselor de Cultură ale Studenților Alba Iulia, Brașov, București, Cluj – Napoca, Pitești, Sibiu și Ploiești s-au întrecut la cea de-a cincea ediție a Festivalului Național de Muzică pentru Tineri „PLOIEȘTI MUSIC FESTIVAL”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților Ploiești și finanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Juriul Festivalului, format din personalități de marcă ale lumii muzicale și show business-ului românesc: OZANA BARABANCEA, LUMINIȚA ANGHEL și ROBERT MARCAȘ, a avut dificila misiune de a stabili clasamentul concursului de interpretare muzicală.
Premiile acordate au fost următoarele:
- Trofeul „PLOIEȘTI MUSIC FESTIVAL”: DARIA – MARIA CUCU – Casa de Cultură a Studenților PLOIEȘTI;
- Locul 1: IULIA PERPELEA – Casa de Cultură a Studenților BUCUREȘTI;
- Locul 2: BIANCA HANU - Casa de Cultură a Studenților PLOIEȘTI;
- Locul 3: FLAVIUS POP - Casa de Cultură a Studenților BUCUREȘTI;
- Premiul Special al Juriului: BIANCA TACEA - Casa de Cultură a Studenților BRAȘOV.
Cele două seri de festival au prilejuit participanților momente de bucurie, emoție și sensibilitate prin recitalurile excepționale susținute de OZANA BARABANCEA, LUMINIȚA ANGHEL, ROBERT MARCAȘ, RUXANDRA GRIGORE și EDUARD STOICA!