Doi frați, fără permis, au fost prinși de polițiștii prahoveni în timp ce conduceau un ATV și un scuter, ambele fără plăcuțe de înmatriculare:
"Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, la data de 2 mai a.c., în jurul orei 12.30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Șoimari au oprit, pentru control, un ATV, fără plăcuțe de înmatriculare condus de un bărbat de 27 de ani, din localitate.
În același timp, a fost depistat și fratele primului conducător auto, un tânăr de 21 de ani, care conducea un scuter, de asemenea, fără plăcuțe de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că autovehiculele în cauză nu sunt înmatriculate.
Totodată, s-a constat faptul că cei doi tineri nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat", au transmis reprezentanții Poliției Prahova.