Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs noaptea trecută în Măgurele, pe DJ 101L. Din primele verificări ale polițiștilor, a reieșit faptul că o tânără în vârstă de 33 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, moment în care a intrat în coliziune cu un copac pe care l-a rupt.
În urma impactului, au rezultat două victime, doi bărbați cu vârstele de 30, respectiv 34 de ani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.