Doi elevi ai Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir„ din Breaza au avut rezultate deosebite la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, după cum anunță reprezentanții unității de învățământ:
”Elev caporal Maria Misleanu a câștigat medalie de aur la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, pentru al treilea an consecutiv.
Cea mai bună jucătoare la tenis din masă, din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, a obținut cinci victorii din tot atâtea partide jucate și s-a calificat la etapa națională.
Maria a avut un parcurs de excepție, reușind să învingă jucătoare din Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul „Spiru Haret”, Liceul Tehnologic „Toma Socolescu”, Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu”, din Ploiești, și Colegiul Național „Nicolae Iorga”, din Vălenii de Munte”.
Chiar dacă a avut emoții, a fost ambițioasă, perseverentă, determinată, pentru a atinge cel mai înalt nivel, încă de la primul serviciu. „Disciplina, munca, ambiția și seriozitatea împletesc o poveste de succes, amintiri ce vor rămâne în viața mea de elev de liceu militar. Calificarea la etapa națională mă motivează să depășesc oboseala și să continui să mă dedic acestui sport cu pasiune”, a transmis performera noastră.
Dragoș Cojocaru, elev în clasa a X-a, este unul dintre liceenii talentați ai Cantemirului care s-a întors acasă cu medalia de argint, fiind învingător în șapte din cele opt partide disputate. „A fost o competiție grea, iar adversarii m-au surprins, însă cu determinare și dorință de victorie, am reușit să obțin un rezultat bun”.
Elevii au fost pregătiți de profesorii Gianin Stanciu și Adrian Soreanu.
Felicitări și mult succes în competițiile viitoare”
Ne mândrim cu voi!”