Eveniment organizat în memoria jurnalistului Daniel Dimache, la un an de la trecerea în neființă

10 Mar 2025 19:20
Eveniment organizat în memoria jurnalistului Daniel Dimache, la un an de la trecerea în neființă
Comunicat Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga":
"În luna martie 2025 se împlineşte un an de când cel care a fost jurnalistul Daniel Dimache a plecat dintre noi. În memoria celui care şi-a dedicat cariera acestei nobile meserii, în slujba cititorilor din Ploieşti, Prahova şi nu numai, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Ploieşti se organizează, în data de 12 martie 2025, evenimentul cu numele: „Un an fără vocea şi condeiul domnului Daniel Dimache în comunitatea ploieşteană”.

Daniel Dimache a fost un jurnalist cu o experiență vastă, de peste 20 de ani, în domeniul presei scrise, televiziunii și online. Acesta a absolvit Liceul „Ion Luca Caragiale” din Ploiești în anul 1988 și și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din București, absolvind în 1994. A lucrat o perioadă ca inginer tehnolog, la o companie locală, UPETROM - 1 Mai Ploiești, iar din 1998 a debutat în presa locală, lucrând ca redactor la cotidianul Prahova, unde a fost corespondent pentru câțiva ani și unde a rămas până în mai 2006.

Daniel Dimache a ocupat diverse poziții, inclusiv director de programe și realizator de emisiuni la posturi de televiziune precum Alpha TV și Valea Prahovei TV. De asemenea, a fost moderator de emisiuni la Ploiești TV. Din anul 2009 până în 2024, a îndeplinit funcția de director al publicației Gazeta de Prahova.

Evenimentul va începe la ora 14.00, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” Ploieşti.

Programul este următorul:
13.50-14.00 Sosirea invitaților
14.00-14.10 Cuvânt de deschidere
14.10-14.20 Moment de evocare a personalității – familie
14.20-14.30 Activitatea jurnalistică a domnului Daniel Dimache
14.30-14.45 Moment artistic
Chitară rece
Poezie
14.45-15.00 Amintiri între prieteni
15.00-15.30 Club caffe"

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La campina cînd de bine in control
RUSINE! Trebuie sa apelati la primul ministru si alte ministere ca sa ridicati gunoiul din oras?Pentru ce ati fost votati si numiti in functii?Un primar si un prefect nu pot sa rezolve conflictele meschine ale firmelor de salubritate?
Doamne ferește, vindecare cît mai rapidă ști cînd și cum pleci dar nu ști cum te poți întoarce.?
Accident feroviar foarte grav. Este foarte important să respectăm toate semnalizarile la trecerea trenurilor.
Bună ziua am cumpărat un produs la care face reclama.. Și au trimis alt produs... Fff ieftin fata de ce am comandat. Le-am scris pe mail ptr a returna produsul.. Dar nu au răspuns. Considera am fost înșelat asupra produsului.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677