Participarea la prima ediție a "Heliopolis Tournament", de la Cairo, a fost un succes pentru gimnastele CSM Ploiesti, Denisa Stoian și Miruna Ciocîrlan, care au reușit să cucerească șase medalii, dintre care două de argint și patru de bronz.
Desfășurată sâmbătă și duminică, întrecerea din Egipt a avut la start peste 40 de sportive la categoria "junioare", fiecare gimnastă prezentând câte trei obiecte în concurs, de-a lungul celor două zile. Denisa Stoian a obținut medalia de argint la cerc și a avut note bune la minge și măciuci, iar Miruna Ciocîrlan a cucerit medalia de bronz la toate cele trei obiecte prezentate: minge, măciuci și panglică. În urma acestor performanțe, cele două sportive ale CSM Ploiești au urcat pe podiumul de la individual compus, Denisa ocupând locul al 2-lea, iar Miruna, pe cel de-al treilea.
În această săptămână, reprezentantele CSM Ploiești vor fi prezente la Gala anuală organizată de Federația Română de Gimnastică Ritmică, în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune 10 gimnaste ale anului 2018. Sâmbătă, alături de Denisa Stoian și Miruna Ciocîrlan, va participa o altă sportivă cu rezultate excelente în acest an, Sabina Enache, care se pregătește împreună cu Anisia Drăgan la Centrul Olimpic de Junioare, de la Arad.
sursa CSM Ploiesti