Hipodromul Ploiești: pista de trap a primit aviz de funcționare pentru sezonul 2018!

30 Mar 2018 18:44
Hipodromul Ploiești: pista de trap a primit aviz de funcționare pentru sezonul 2018!
În această dimineață, o comisie formată din reprezentanți ai CSM Ploiești, ai Agenției Naționale de Zootehnie și ai crescătorilor de cai atât de stat, cât și din mediul privat a verificat pista de trap din cadrul Hipodromului Ploiești în vederea acordării avizului de funcționare.

S-au făcut măsurători și s-a verificat calitatea pistei, astfel, că, la final, comisia a stabilit că pista poate primi avizul de funcționare pentru desfășurarea curselor în anul 2018, existând patru opinii în acest sens și doar două propuneri de avizare până la jumătatea anului.

Comisia a fost alcătuită din Claudiu Coman (șef Complex Hipodrom), Cătălin State (inspector de specialitate Complex Hipodrom), Petruța Tureac (Responsabil Registru Genealogic Agenția Națională pentru Zootehnie), ing. Mihai Prună (reprezentant Regia Națională a Pădurilor Romsilva DCEAC Herghelia Dor Mărunt), Tiberiu Nan (reprezentant Asociația Calului de Trap) și Marian Manea (reprezentant Federația Română de Trap).

Tot astăzi, într-o ședință ce a urmat procesului de avizare a pistei și la care a participat și coordonatorul activității de pe Hipodrom, Lucian Rădulescu, s-au stabilit alte câteva repere ale perioadei precompetiționale, după cum urmează:

" săptămâna viitoare, reprezentanții Complexului Hipodrom vor merge la Agenția Națională pentru Zootehnie pentru a fi avizat Regulamentul de Trap pe anul 2018;

" s-au stabilit trei sesiuni de examinare pentru acordarea licențelor pe anul 2018, în datele de 11, 18 și 25 aprilie;

" s-au stabilit trei sesiuni de curse de calificare, în zilele de 12, 19 și 26 aprilie.

Sursa: CSM Ploiesti
foto CSM Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677