Noul an școlar a început în mod diferit în orașul Comarnic, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei:
"Cu emoții și zâmbete pe față, elevii din Comarnic au pășit din nou, astăzi, senini și nerăbdători, în sălile de clasă.
Deschiderea noului an școlar a avut loc în cursul primei părți a zilei pentru elevii și cadrele didactice de la toate școlile din oraș, în prezența reprezentanților tuturor instituțiilor din Comarnic: Primarie, Biserică, Poliție sau Clubul Copiilor.
Cum însă instituțiile de învățământ din localitate se afla toate în lucrări de reabilitare energetică, acest început de Septembrie a fost unul atipic.
Festivitățile au avut loc fie în curțile bisericilor din cartierele Vatra Sat și Poiana, fie în parcul orașului Comarnic.
Condițiile sunt, însă, temporare, iar la finalul lucrărilor elevii se vor putea bucura de școli renovate și primitoare, care să îi ajute în procesul de educație din care sunt parte!
Le dorim un an nou școlar binecuvântat, cu rezultate excepționale și mentori buni în cale!
Cadrelor didactice le dorim succes și răbdare, iar părinților le mulțumim pentru înțelegere și sprijin!"