Azi, 20 decembrie, în intervalul orar 11.00-13.00 polițiștii prahoveni au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului Ploiești, în cadrul _campaniei naționale ce abordează *problematica neatenției la volan*_, cum ar fi utilizarea telefonului sau alte preocupări de natură a distrage atenția de la condus.
În acestă campanie s-au alăturat și polițiștii din cadrul Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Prahova.
În cadrul acestei acțiuni, polițiștii rutieri alături de cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova _au oprit conducători auto, nu pentru verificare sau aplicare de sancțiuni, ci *pentru a atrage atenția cu privire la una dintre condițiile cu rol major în producerea unor accidente rutiere din care a rezultat rănirea participanților la trafic*_.
Conducătorilor auto le-a fost adus în atenție faptul că situația pierderii atenției în timpul conducerii autovehiculului are ca rezultat pierderea controlului asupra direcției de deplasare.
Toți conducătorii auto opriți în cadrul acțiunii au primit pliante referitoare la campanie, pentru a putea aprofunda rezultatele studiilor privind concluziile ce au stat la baza acțiunii.
Totodată, conducătorii care nu au în dotarea autovehiculului sisteme de tip ,,mâini libere”, au primit de la polițiști, cu titlu gratuit, și _căști bluetooth pentru telefoanele mobile_.
*_Aspecte preventive:_*
Cauzele accidentelor rutiere sunt diverse, iar neatenția la volan se numără printre acestea.
Studiile desfășurate în domeniu au stabilit că *timpul de reacție are o medie de 2,3 secunde*, însă poate varia foarte mult în funcție de situație sau de persoană.
Acest interval cuprinde recunoașterea unui pericol, decizia de a continua sau a frâna, precum și acționarea fizică a frânei, iar abia după această acțiune începe influențarea dinamică a deplasării autovehiculului.
Din punct de vedere statistic, _*utilizarea telefonului fără funcția de ,,mâini libere”*_ crește de două ori (x2!) riscul de a fi implicat într-un accident.
De asemenea, sarcini relativ uzuale, precum introducerea unui număr și apelarea lui cresc riscul de douăsprezece ori (x12!!).
*_Recomandări:_*
- Utilizarea telefonului mobil *doar prin intermediul unui dispozitiv de tip ,,mâini libere”, sau conectat la mașină prin Bluetooth*.
Utilizarea telefonului mobil în timpul condusului rămâne una dintre principalele cauze pentru care șoferii își pierd atenția în timp ce conduc.
- *Opriți, din când în când, pentru a răspunde la mesaje.* Locul unde opriți trebuie să fie unul sigur, și unul unde puteți face asta legal.
- *Planificați călătoria.* _Înainte de a pleca la drum_, setați destinația pe GPS, reglați temperatura în mașină selectați lista de melodii sau postul preferat.
- *Limitați discuțiile și interacțiunea cu pasagerii din mașină*. Rolul conducătorului auto este de a duce, pe toți, în siguranță, la destinație.
- *Multitasking-ul este un mit*. Cât timp vă aflați la volan, concentrați-vă pe ceea ce contează. Orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția, iar de cele mai multe ori nu este nevoie decât de o clipă pentru a pierde și controlul.