Noi activităţi nonprofit, finanţate de Consiliul Judeţean Prahova! Lista proiectelor câştigătoare în sesiunea a II-a

10 Oct 2022 16:47
Noi activităţi nonprofit, finanţate de Consiliul Judeţean Prahova! Lista proiectelor câştigătoare în sesiunea a II-a
Contractele de finanţare nerambursabilă pentru activităţile nonprofit, sesiunea a II-a, finanţate de către Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, în baza Legii nr. 350/2005, au fost semnate astăzi, 10.10.2022, la sediul CJ, de către vicepreşedintele instituţiei, Cristian Apostol, şi reprezentanţii entităţilor câştigătoare, anunta CJ PH.
Conform unui comunicat de presa, în cea de-a doua rundă de finanţare, din bugetul judeţului a fost alocată suma de 1800.000 lei, dintre care 200.000 lei pentru domeniul „Cultură și Învăţământ, Sănătate, Tineret, Protecția Mediului”, iar 1.600.000 lei pentru ,,Sportul de performanță”.

În cursă au intrat 23 de proiecte, dar eligibile au fost declarate 17.

Pentru primul domeniu de finanţare, au fost depuse 10 solicitări, iar opt dintre acestea au îndeplinit criteriile de eligibilitate stabilite în Ghidul de finanţare. Suma totală ale celor opt proiecte pe care le va finanţa Consiliul Judeţean se ridică la 192.696 lei.

Asociația Împreună pentru Aluniș – Proiectul „La Aluniș, grija pentru mediul înconjurător se înrădăcinează precum pomii cei roditori“ – 30.000 lei;
Asociația Părinților C.N. Nichita Stănescu Ploiești – Proiectul „Participare la Competiție Internațională/ Târg de știință și inovație în Indonezia – ISIF Internațional Science and Invention Fair 2022“ – 26.676 lei;
Asociația Alianța Franceză Ploiești – Proiectul „Prahova Verde: ecoresponsabilitate și solidaritate cu Pământul“ – 11.101 lei;
Asociația Parteneri pentru Comunitate – Proiectul „Totul despre sexul protejat“ - 26.955 lei;
Fundația Zamolxes – Proiectul „Ferestre spre viitor“ – 30.000 lei;
Asociația de Sprijin și Binefacere România (ASB România) – Proiectul „Atitudinea persoanelor fără pregătire medicală în cazul stopului cardiorespirator“ - 17.964 lei;
Asociația Tinerilor din Cerașu (ACT) – Proiectul „Tehnologizare pentru educație modernă. Gândesc, deci exist“ – 30.000 lei;
Asociația Muzicor – Proiectul „Camerala Muzicor – forme de difuzare a spiritualității și culturii românești“ - 20.000 lei.

Pentru domeniul - ,,Sportul de performanță”, în cea de-a doua rundă de finanţare au fost depuse 13 solicitări pentru finanțări nerambursabile, dintre care nouă proiecte au fost eligibile. Suma totală alocată acestui capitol s-a ridicat la 1.005.063,46 lei.

1. Asociația Club Sportiv Iron Team Ploiești – Proiectul „Promovarea powerliftingului de mare performanță din județul Prahova“ - 145.000 lei;
2. Asociația Clubul de Karting electric Ploiești – Proiectul „Punem Prahova pe harta motosportului electrificat pentru copii și juniori. Performanță alimentată de energia verde“ - 102.540 lei;
3. Asociația Club Sportiv United Ploiești - Proiectul „Minifotbal“ - 103.463 lei;
4.Asociația Clubul Sportiv Prahova Ploiești - Proiectul „Fetele din Prahova în Campionatul national de fotbal feminin junioare“ -108.000 lei;
5. Club Sportiv Petrolul Ploiești - Proiectul „Scrima de drumul către Cupa României“ - 102.028,5 lei;
6. Asociația Club Sportiv Aurora Băicoi – Proiectul „Performanță în Rugby“- 100.614,5 lei;
7. Puiu Simona – Proiectul „Grație și performanță prin gimnastică ritmică“ - 109.006 lei;
8. Clubul Sportiv Oraș Plopeni – Proiectul „Echipament pentru sportivii secției fotbal și materiale sportive specifice pentru secțiile fotbal și karate din cadrul CSO Plopeni“ - 120.550,66 lei;
9. Asociația Club Sportiv HM Junior 2007 - Proiectul „Cupa Elitelor Prahova – de la pasiune la performanță!“ - 113.860,8 lei.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677