Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova recomandă agenţilor economici prahoveni ca în
zilele cu temperaturi extreme să respecte prevederile O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile
ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor
încadrate în muncă.
Conform legislaţiei în vigoare, în situaţia în care în judeţul nostru se înregistrează
temperaturi de peste 37°C sau depăşirea pragului valoric al indicelui de confort termic
(temperatură – umiditate), inspectorii de muncă monitorizează aplicarea de către
angajatorii a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000.
În sensul O.U.G. nr. 99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înțeleg temperaturi
exterioare ale aerului, care depăşesc + 37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare,
pot fi echivalate cu acest nivel.
Agenția Națională de Meteorologie are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura,
respectiv indicele temperatură-umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi
zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri. Se face
mențiunea că, informațiile respective, se vor repeta din 6 în 6 ore pe toată durata
menţinerii acestor temperaturi.
În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele
măsuri minimale:
A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
- reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de
aer.
B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea de duşuri.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu
reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, trebuie să ia
următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11:00 şi după ora 17:00;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care
aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Măsurile se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin
două zile consecutiv.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi
extreme ridicate se vor lua următoarele măsuri:
a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului
medical periodic, urmârind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la
temperaturi crescute;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a
persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de
muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi
extreme ridicate.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei (dacă
faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii
penale, infracţiuni), încălcarea următoarelor prevederi legale:
a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical
periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi
ridicate;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a
persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de
muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi
extreme ridicate.
Prevederile referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001,
privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Compartimentul Comunicare şi Relaţii cu Publicu