Osemintele Principelui Regent Nicolae (al doilea fiu al Regelui Ferdinand) și cele ale soției sale Ioana au fost aduse în România:
"Aeronava purtând osemintele Principelui Regent Nicolae și cele ale soției sale Ioana a aterizat la București în seara de 27 martie 2024. În aceeași seară, sicriele au fost depuse în Palatul Episcopal și Regal de la Curtea de Argeș, în Paraclis, în prezența reprezentanților Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ai Casei Majestății Sale și ai Armatei. A fost rostită o rugăciune de către Preacuviosul Arhimandrit Caliopie, starețul mânăstirii Curtea de Argeș.
Prin decizia Majestății Sale Custodele Coroanei, Principele Regent Nicolae al României a fost repatriat. În urma demersurilor Casei Majestății Sale, Guvernul României a aprobat, la începutul acestui an, aducerea în țară a rămășițelor pământești ale celui de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand Întregitorul și al Reginei Maria și ale soției sale, Ioana.
Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului va oficia slujba de reînhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în ziua de 29 martie 2024, la ora 12.00. Mormântul Principelui Regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale. ROYAL MUSINGS
La ceremonia militară și religioasă, Majestatea Sa Custodele Coroanei va fi reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu. Vor lua parte reprezentanți ai Guvernului, ai Armatei Române, ai societății civile, precum și membri ai Casei Majestății Sale. Accesul presei și al publicului va fi permis în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș", ai anunțat reprezentanții Familiei Regale a României.