Persoane exploatate prin muncă, la o fermă din Bălțești

28 Apr 2025 16:05
Persoane exploatate prin muncă, la o fermă din Bălțești
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cu vârste de 23, 45 și 51 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În sarcina persoanei de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de supunerea la muncă forțată sau obligatorie.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2017 – aprilie 2025, persoanele în cauză, membre ale aceleiași familii, ar fi recrutat 7 victime, pe care le-ar fi transportat la o fermă, din localitatea Bălțești, județul Prahova, în scopul obținerii de foloase materiale din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate.
Victimele ar fi fost adăpostite, în barăci insalubre, fără apă curentă, fără racordare la electricitate și fără toaletă, obligate prin acte de constrângere fizică și morală să desfășoare munci grele timp de 12 - 17 ore zilnic, fără a fi remunerate ori remunerate necorespunzător pentru activitatea prestată.
De asemenea, persoanele vătămate ar fi fost deposedate de actele de identitate, iar în situația în care ar fi încercat să părăsească ferma, persoanele în cauză, prin folosirea forței, le-ar fi transportat înapoi la locul exploatării, readucându-le în starea de aservire din care reușiseră vremelnic să se elibereze.
La data de 24 aprilie 2025, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, unde au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor 3 persoane.
La data de 25 aprilie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestului la domiciliu față de persoanele cercetate, încheiere față de care procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au formulat contestație.
Totodată, față de persoana de 45 de ani a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 30 de zile.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677