Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 52 de ani din municipiul Ploiești, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, la data de 12 decembrie 2023, bărbatul, împreună cu alte persoane din familie ar fi indus în eroare angajații unei societăți comerciale care are ca obiect de activitate vânzarea de electronice și electrocasnice din municipiu, însușindu-și un televizor, cu un prejudiciu de aproximativ 1.600 de lei.
La data de 20 februarie a.c., polițiștii Secției nr.4 au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară la domiciliile bănuitului, prejudiciul fiind recuperat, fără a fi găsit bărbatul în cauză.
La data de 11 martie a.c., în urma mai multor activități, bănuitul s fost depistat iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
foto ilustrativ