A bătut Prahova în lung şi-n lat, a intrat în şcoli, în unităţi militare, în penitenciare, în centre de asistenţă socială, în comunităţi defavorizate, pentru a le vorbi celor de acolo despre subiecte considerate tabu: HIV/SIDA, boli cu transmitere sexuală, despre colectivitatea masculină închisă, iar de ceva ani încoace, despre diverse forme de cancer. Iolanda Gheorghiu este omul care militează, de peste 30 de ani, pentru prevenţie. A derulat campanii în premieră, aducând, în judeţ, prin diverse proiecte, aparatură de înaltă performanţă şi facilitând accesul a mii de persoane la investigaţii gratuite sau la costuri accesibile pentru analize şi ecografii. Datorită ei, mulţi prahoveni au avut o nouă şansă la viaţă prin prisma faptului că şi-au descoperit boala în faza incipientă şi au reuşit s-o ţină sub control. Dar Iolanda Gheorghiu este şi un bun psihoterapeut, o adevărată „enciclopedie“ care te va face să înţelegi cam cum stă treaba cu drumurile vieţii.
Un om care se ghidează după principiul „nu te întreba ce face societatea pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru societate!“ a reuşit, de la începutul anilor ’90 încoace, să se impună acolo unde nimeni nu îndrăznea. S-a luat la „trântă“ cu moartea şi a reuşit, acolo unde i s-a permis, să fie chiar cu un pas în faţa ei. Un astfel de OM nu putea să fie omis în campania noastră de promovare a „103 prahoveni emblematici“ în anul în care România sărbătoreşte 103 ani de la Marea Unire.
Moldoveancă la origini, din Bârlad, absolventă a Facultăţii de Tehnologice Chimică din Iaşi, specializarea Chimie-Fizică, Iolanda Gheorghiu şi-a început activitatea la Codlea, ca profesor de Chimie. După Revoluţie, în momentul în care s-au „deschis“ graniţele judeţelor, a dat concurs pentru un post în sistemul medical, singurele locuri disponibile fiind atunci la Medicină Legală. Dar după trei luni de practică la Institutul „Mina Minovici“, a fost „cerută“ la laboratorul de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploieşti, unde a activat până în martie 2021. În acest domeniu a ajuns din dorinţa de a le vorbi oamenilor, de a le oferi informaţii utile care să-i educe şi să-i pună în „gardă“

Venirea în Ploieşti avea să-i deschidă noi drumuri. În anii ’90, a fost trimisă să promoveze donarea de sânge şi, în acelaşi timp, să prezinte cam cum stau lucrurile cu HIV/SIDA, despre care se ştia atunci că este „boala prostituatelor“ şi că este incurabilă. Le-a vorbit deschis, simplu, că există şi alte metode de transmitere (spre ex., un procedeu medical iresponsabil, cu echipamente nestirilizate), nu doar actul sexual neprotejat cu un purtător al virusului, dând exemplu copiilor de numai câţiva ani depistaţi seropozitivi şi pentru care nu intră în discuţie existenţa unei vieţi sexuale. A început cu elevii de liceu, dat fiind vârsta lor şi a faptului că majoritatea îşi începeau viaţa sexuală în această perioadă. Pe unii dintre ei i-a cooptat ca voluntari în cadrul filialei prahovene a Asociaţiei Române Anti Sida (ARAS).

Şirul unor premiere
În 1997, împreună cu tinerii voluntari, Iolanda Gheorghiu avea să scrie primul proiect PHARE, prin care obţinea 30.000 de dolari, o sumă impresionantă, la acea vreme, care pe lângă mobilierul şi aparatura necesară filialei ARAS, i-a permis derularea unor campanii ample de promovare a prevenţiei HIV/SIDA în unităţile militare din Prahova, dar şi în trei penitenciare: din Ploieşti, cel de maximă siguranţă din comuna dâmboviţeană „I.L.Caragiale“ şi cel de femei de la Târgşor. „Am fost cea care «a dat cu sapa într-un pământ arid». Era prima dată când erau derulate astfel de acţiuni şi le-am explicat celor din conducerile instituţiilor de ce este bine să avem campanii de prevenţie în astfel de comunităţi. În cazul militarilor am ţinut cont de faptul că aveam cele mai multe unităţi de profil din ţară, ei erau veniţi de peste tot şi m-am gândit că vor merge în comunităţile lor şi vor duce mai departe informaţia. În ce priveşte penitenciarele, am folosit, pentru prima dată în România, conceptul de «colectivitate masculină închisă» şi am vorbit deschis despre toate subiectele considerate tabu“, ne-a declarat Iolanda Gheorghiu.
Din 2008, în paralel cu munca derulată la Centrul de Transfuzie Sanguină, şi-a continuat activitatea ca ong-ist la Asociaţia „Noi şi ceilalţi“, tot pe promovarea prevenţiei pentru HIV/SIDA, iar din 2012 a pus bazele Asociaţiei Pacienţilor Oncologici România (A.P.O.R.), unde a derulat o serie de campanii de profilaxie pentru cancerul la sân (Sunt femeie orice-ar fi!), pentru leucemia la copii (Te rog, mamă, ai grijă de mine!), pentru depistarea accidentului vascular cerebral (AVC) şi a infarctului miocardic la bărbaţi, dar şi realizarea analizelor de sânge în medii defavorizate (Câştigă timp! – acţiune derulată în două etape), de profilaxie a cancerului de colon, prin achiziţionarea unui aparat ultra performant- Idylla, de depistare şi prevenţie a cancerului de prostată ş.a. A mers cu preponderenţă către categoriile de persoane vulnerabile, din comunităţi defavorizate, acolo unde a descoperit şi oameni care nu mai făcuseră investigaţii medicale de mai bine de 20-30 de ani. De asemenea, a mers şi în centrele sociale, iar un caz care i-a rămas în minte este al unei fete care a fost descoperită, la 13 ani, cu o afecţiune rară. Avea hemoglobina foarte mică, dar fără alte simptome. Acum are o viaţă normală, ţinându-şi boala sub control, prin tratament. „Putem spune că această investigaţie a salvat-o. Dar mi-a rămas în minte ceea ce mi-a spus, că nu şi-a imaginat că doar o simplă analiză poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.

Formele durerii şi rădăcinile bolii
De-a lungul anilor, Iolanda Gheorghiu a văzut nenumărate feţe ale durerii. Şocul este trăit diferit de fiecare persoană, dar şi de cei din jurul acesteia. Ce fac? Încotro s-o apuc? De ce tocmai mie? Oare cât mai am de trăit? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun cei care află un verdict crunt. De multe ori s-a văzut pusă în postura de îndrumător sau chiar psihoterapeut. Le vorbeşte oamenilor despre căile ascunse ale suferinţelor fizice, despre faptul că organele noastre ne filtrează întru totul stările, că organismul îşi cere drepturile, doar că de multe ori îi ignorăm dorinţele, iar adesea când nu găsim forţa să spunem NU unei situaţii cu care nu rezonăm, o face corpul nostru prin boală. De asta, Iolanda Gheorghiu ne recomandă să fim sinceri cu noi înşine şi să avem curajul de a ne recunoaşte această sinceritate. Şi, poate cel mai important, să nu uităm să ne punem pe noi pe primul loc.
Nişte sfaturi care vin de la un om căruia i-a fost dat să vadă de atât de multe ori cum se înclină, peste noapte, talerele balanţei. Cum o simplă analiză poate schimba cursul vieţii la 180 de grade. O doare când vede că oamenii nu dau curs campaniilor de prevenţie, investigare şi tratare a bolilor grave. Şi nu se pot plânge de costuri, pentru că tocmai aici a acţionat Iolanda Gheorghiu, prin eforturile depuse în toţi aceşti ani: să fie aparatură performantă şi servicii accesibile tuturor categoriilor de persoane. „Nu ştiu să spun dacă este frică sau inconştienţă. Dacă au vreo boală de care n-au habar şi-o lasă să se agraveze, o să le fie mai puţin teamă când va fi prea târziu?! Cred, mai degrabă, că merg pe principiul «mie nu mi se poate întâmpla»…“ este una dintre situaţiile pentru care prahoveanca încă mai caută o explicaţie plauzibilă.
O nouă etapă
O impresionează, deopotrivă, şi o veste tristă a unui pacient care a pierdut lupta pentru viaţă, dar şi o scrisoare de mulţumire pentru că a fost omul potrivit, la locul potrivit. Şi, totuşi, priveşte aceste situaţii ca pe nişte lecţii de viaţă, dar încearcă să nu se încarce cu povara lor. Pentru că mâinile, mintea şi sufletul au nevoie de libertate în a ajuta alte şi alte vieţi. Însă dacă ea este „semnalul de alarmă“, crede cu toată tăria cu puterea de a rezolva orice problemă se găseşte în interiorul fiecărui individ în parte.
Din martie 2021, Iolanda Gheorghiu a ieşit anticipat la pensie de la Centrul de Transfuzie Sanguină, considerând că a venit momentul altei etape a vieţii sale. Se va dedica în continuare proiectelor din domeniul ONG-urilor, pe partea de prevenţie, dar şi firmei sale de consultanţă şi mediere psihoterapeutică.
Este o persoană dependentă de lectură şi nu lasă zi să treacă fără să-şi îmbogăţească mintea şi sufletul! Chiar dacă nu este căsătorită şi nu are copii, Iolanda Gheorghiu se consideră un om împlinit, care a făcut tot ce se putea în toate acţiunile pe care şi le-a asumat. Şi nu este singură… Pentru că, prin prisma sa, familia înseamnă mult mai mult, nu doar legăturile de sânge sau cele constituite prin nişte acte!
sursa CJ Prahova