O persoană comunicativă, dinamică, Rozica Măldărăşanu (61 de ani), nu trece neoservată la târgurile sau expoziţiile meşterilor populari. Cu un talent nativ, dar şi cultivat, prin tehnicile „furate“ de la bunica sa, prahoveanca a ştiut dintotdeauna că drumul îi este unul în domeniul artistic. Cu un simţ cromatic deosebit, dar şi cu talent la desen, cu o copilărie trăită în mediul rural, din care şi-a întipărit în minte tablourile câmpurilor cu flori, ale icoanelor din colţurile odăilor sau ale dealurilor acoperite de zăpadă, s-a îndreptat către Şcoala Populară de Arte pentru a-şi perfecţiona tehnicile. Şi-a început cariera la un atelier de covoare ca desenator-creator, iar după Revoluţie şi-a deschis propria afacere în domeniu.

Din 1992, au început exporturile către Franţa, Anglia şi alte state ale Europei, iar făbricuţa sa de covoare a devenit loc de muncă, până în anii 2000, pentru 150 de ţesătoare. Acum, interesul nu mai este acelaşi, motiv pentru care a mai rămas doar cu 20 de angajate. Lucrează mult pentru străini. Dacă, la noi, tot ne mai bucurăm de urmă de tradiţie şi meşteşug, în multe dintre celelalte state, elementele acestea de identitate au devenit…istorie.
Pentru tinerele creatoare din zonă, şi nu numai, ea însăşi este mentor, predându-le tot ce ştie, cu dorinţa ca, într-o zi, la concursurile de profil unde participă artişti din toată lumea, ucenicele sale să fie înaintea sa, pe podium.

Pe unele dintre creaţiile care i-au adus premii, Rozica Măldăraşanu le-a visat. Îşi aminteşte, spre exemplu, de tema concursului de la Geneva, unde a obţinut locul al III-lea, cu o ţesătură pe care a modelat doi copaci. I-a reprodus aşa cum i-a visat.
Macii, spicele, albăstrelele, florile-de-colţ, trandafirii şi toate florile câmpului au nevoie de săptămâni întregi de lucru pentru a „înflori“ pe lucrările Rozicăi Măldărăşanu. Pe lângă gherhef, foloseşte şi alte tehnici pentru a-şi finisa operele. Şi să nu vă gândiţi că odată ce-şi vede gata lucrul s-a aşezat şi liniştea. Nu! Mulţumirea i se aşterne abia atunci când îşi vede clienţii fericiţi. Pentru că atunci are împăcarea că acel om, care-i răsplăteşte munca, i-o şi înţelege şi o primeşte cu aceeaşi bucurie pe care ea a investit-o în sutele de ore de migală.

Mulţi îi admiră lucrările, dar dau înapoi când află preţurile. Îi înţelege, fiecare îşi are propriile calcule, dar nici nu-şi poate subestima munca. Lâna şi mătasea şi le procură din afară. Din păcate, în ţară, fie nu se găsesc, fie calitatea nu este cea pe care Rozica Măldărăşanu şi-o doreşte. Iar de la calitate nu face rabat!

Într-ale creaţiei este moştenită şi de fiica sa. Chiar dacă Rozica Măldărăşanu îi croise alt drum, avea să se convingă că aşchia nu sare departe de trunchi. „După ce şi-a luat diploma de economist, mi-a dat-o ca să fac ce vreau eu cu ea, iar ea şi-a urmat visul. Are în Ploieşti un atelier de croitorie şi creează nişte ţinute spectaculoase“, ne-a mărturisit Rozica, încântată, pe de-o parte, că fiica sa a avut puterea să-şi impună punctul de vedere.

Pe cea care ţese poveştile în stilu-i propriu, fiind punte între vechi şi nou, între tradiţie şi modernitate, între românii de aici şi cei din diaspora, o găsiţi fie la Văleni, fie la expoziţii, târguri, fie pe la concursuri internaţionale sau pe reţelele de socializare.
sursa CJ Prahova