Duminică, 15 octombrie, în organizarea Clubul Sportiv Municipal Ploiești, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, cu principal punct de atracție "Premiul Agriculturii", o cursă semiclasică, în care au fost înscriși opt cai și va pune la bătaie premii totale de 3.200 lei.
Reuniunea de duminică va debuta la ora 9.40, cu o cursă de calificare, după care, începând cu ora 10.00, vor urma patru curse: Premiul Joben (ora 10.00), Premiul Jurista (ora 10.30), Premiul Agriculturii (ora 11.00) și Premiul Jana (ora 11.30).
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu mașina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
foto: Clubul Sportiv Municipal Ploiești