Prezență internațională la Reuniunea de Trap

12 Jun 2017 11:35
Prezență internațională la Reuniunea de Trap
Hipodromul Ploiești a găzduit, ieri, o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia au avut loc, la fel ca la precedentele două evenimente, cinci curse: una de calificare și alte patru cu premii puse la bătaie de Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
La reuniune au fost prezenți circa 300 de iubitori ai turfului, care au avut parte de o primă cursă de calificare în urma căreia ambii trăpași participanți au obținut timpi ce le dă dreptul să concureze pe viitor, și, apoi, de patru curse interesante, două dintre ele decise pe ultimii metri.
Ca un element inedit, în două dintre cursei, în sulky a fost prezent un driver sârb, Dragan Djuricic, venit pentru a conduce doi cai ai unui proprietar din România, Sorin Mavru. Totodată, alți doi driveri, de data aceasta din Ungaria, Kulik Ferenc și Zalai Gabor, au partipicat la curse, conducându-și proprii cai, Utszeli și Tutanhamon.

foto: CSM Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677