Primăria Păulești depune la AFM proiecte pentru Cresterea eficienței energetice în clădirile a două unități de învățământ din localitate

20 Oct 2021 14:36
Primăria Păulești depune la AFM proiecte pentru Cresterea eficienței energetice în clădirile a două unități de învățământ din localitate
Primăria Păulești va depune la Administrația Fondului pentru Mediu două proiecte în cadrul ”Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”. Acestea vizează reabilitarea atât a Școlii Gimnaziale Arhitect Toma T. Socolescu, cât și a Școlii Gimnaziale Vlad Mușatescu Găgeni. Deja un prim pas a fost făcut. Administrația publică locală a încheiat un parteneriat cu Consiliul Județean Prahova în vederea participării la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”. Astfel, județul Prahova va asigura din bugetul propriu o contribuție de 10% din valoarea eligibilă maximă alocată de AFM pentru cele două proiecte ale comunei Păulești. Acestea se numesc: ”Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – Școala Păulești Toma Socoloescu, Comuna Păulești, județul Prahova” și Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – Școala Găgeni, Comuna Păulești, județul Prahova.
Potrivit Consiliului Județean Prahova, obiectivul intervenției prin acest program este creșterea eficienței energetice a clădirilor publice prin reabilitarea termică pentru reducerea pierderilor de energie si îmbunătățirea confortului termic şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diminuarea pierderilor de căldura și a consumurilor energetice, scăderea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie.
Odată cu creşterea performanţei energetice, investiţiile prin acest program vor presupune, în mod implicit, şi modernizarea clădirilor publice. Lucrările prooriu-zise vor consta în:
- îmbunătățirea izolației termice a clădirii, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul condiționat al clădirii;
- introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor de utilităţi;
- utilizarea surselor regenerabile de energie (energia solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, biomasa, eoliană);
- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED;
- orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării scopului proiectului (înlocuirea circuitelor electrice de iluminat, lucrări de demontare/montare a instalațiilor și echipamentelor montate consumatoare de energie, lucrări de reparații și etanșări la nivelul îmbinărilor și străpungerilor la fațade etc.).

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677