Simona David, primarul din Florești, a mers, joi, în control la școlile din comună. Autoritățile au verificat stadiul lucrărilor care se desfășoară în unitățile de învățământ astfel încât noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții. La Școala din Florești, de exemplu, este înlocuită rețeaua de canalizare.
” Se apropie începerea noului an școlar și vreau să mă asigur că totul este pregătit temeinic pentru primirea elevilor în sălile de clasă. Astăzi am fost la Școala din Florești pentru a vedea care este stadiul lucrărilor pentru înlocuirea, în totalitate, a rețelei de canalizare vechi, din fontă, cu țevi noi din PVC. Se muncea cu spor și toți cei implicați m-au asigurat că totul va fi gata la timp.”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.
Pe lângă înlocuirea țevilor și a scurgerilor de la chiuvete, urmează a fi schimbate și toate grupurile sanitare.
După montarea acestora, se va face și igieniezarea tuturor sălilor de clasă din școală.
Rețeaua de canalizare nu a mai fost schimbată din 1996, anul în care Școala din Florești a fost dată în folosință.