Programul Primariei Ploiesti, modificat de pandemie din 27 ianuarie

26 Jan 2022 13:57
Programul Primariei Ploiesti, modificat de pandemie din 27 ianuarie
Primăria municipiului Ploiești anunță, printr-un comunicat de presă, că își va derula activitatea, începând cu data de 27 ianuarie 2022, după un program stabilit în conformitate cu prevederile legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, având în vedere contextul actual al evoluției epidemiologice în municipiul nostru, angajații Primăriei Municipiului Ploiești își vor desfășura activitatea alternativ, prin prezența la sediul instituției sau prin muncă la domiciliu, respectiv 1 săptămână prezență fizică la serviciu/1 săptămână muncă la domiciliu (în sistem online), astfel încât să se asigure continuitatea activității, iar relația instituției cu cetățenii să nu fie afectată.

De asemenea, programul cu publicul, la Registratura Primăriei municipiului Ploiești, se va desfășura, începând din data de 27.01.2022, după cum urmează:
- Luni​​9.00-13.00​​depunere documente;
- Joi​​9.00-13.00​​eliberare documente.

Solicitările/petițiile/reclamațiile sau alte documente se pot transmite în sistem online, la următoarele adrese de e-mail:
registratura@ploiesti.ro
dir.urbanism@ploiesti.ro
comunicare@ploiesti.ro

Persoanele care nu au acces la o adresă de e-mail pot transmite sesizările/petițiile/reclamațiile sau alte documente prin intermediul serviciilor poștale, la adresa: Primăria Municipiului Ploiești, Piața Eroilor nr. 1 A, 100316, Ploiești.

Sesizările și cererile se pot adresa și telefonic, la următoarele numere:

0244/516699 ​​​​Centrală Primărie;
0244/984​​​​Dispecerat permanent - Primărie

În acest context, precizăm că rămâne suspendat programul de audiențe cu publicul susținut de conducerea primăriei.

Angajații aparatului de specialitate din cadrul U.A.T. Municipiul Ploiești își vor desfășura activitatea cu respectarea măsurilor de igienă și siguranță și au obligația de a anunța șeful ierarhic superior cu privire la apariția unor simptome aferente COVID-19, fiindu-le interzisă prezența la locul de muncă, în acest context.

Pentru instituțiile de subordonare locală, fiecare ordonator de credite are obligația să modifice programul de lucru al instituției pe care o conduce, în regim de muncă la domiciliu, acolo unde specificul activității permite, respectiv 1 săptămână muncă la domiciliu/1 săptămână prezență la serviciu, astfel încât să se asigure continuitatea activității, iar relația instituției cu cetățenii să nu fie afectată.

Cu titlu de excepție, în funcție de specificul activității, acolo unde este absolut necesară prezența fizică a salariaților, pentru instituțiile cu peste 50 de salariați, programul de lucru de 8 ore se organizează astfel încât personalul să fie împărățit în cel puțin două grupe, care să înceapă, respectiv să termine activitatea, la o diferență de cel puțin 1 oră.

Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere în ceea ce privește măsurile luate și îi asigură că activitatea administrației publice locale nu va avea sincope, urmând ca aceasta să se desfășoare corespunzător și eficient.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677