S-a încheiat cea de-a patra ediție a Targului de arta stradala de Florii

14 Apr 2025 15:53
S-a încheiat cea de-a patra ediție a Targului de arta stradala de Florii
Aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești s-a transformat, în weekend, într-un univers al imaginației, culorii și veseliei, odată cu desfășurarea celei de-a patra ediții a Târgului de Artă Stradală de Florii.
Organizată de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, în colaborare cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, ediția din acest an a târgului a reunit activități artistice și recreative diverse, prin care a fost celebrată frumusețea artei, în multiplele sale forme.
Pe parcursul celor trei zile, aleea pietonală a devenit un spațiu în care publicul de toate vârsteles-a bucurat de spectacole de teatru pentru copii, recitaluri de muzică folk, cântece și dansuri populare, precum și de numeroase ateliere creative – de la modelaj în lut și confectionat figurine din baloane colorate, la exerciții de mișcare și tehnici de încondeiat ouă. Un punct de atracție aparte l-au reprezentat atelierele dedicate artei animației, unde cei mici au avut ocazia să descopere fascinanta lume a marionetelor și să învețe cum să le mânuiască, dezvoltându-și astfel imaginația și îndemânarea.
Un moment mult așteptat și îndrăgit de copii a fost tradiționala vânătoare de ouă de Paște, organizată în curtea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. La final, toți participantii au fost recompensați cu surprize dulci, iar cei care au reușit să găsească cele mai multe ouă au fost premiați cu invitații la spectacole din repertoriul Teatrului de Animație Imaginario.
Evenimentul a fost completat de o serie de expoziții de artă plastică și scenografică, iar statui vivante, artiști pe catalige și personaje de poveste au stârnit curiozitatea și admirația trecătorilor și au adus un plus de magie și culoare în centrul orașului.
credit foto: Ionuț Cernătescu

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677