Mai multi bărbați au fost depistați, ieri și noaptea trecută, la volan fără permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice. Dupa cum informează Poliția Prahova, este vorba despre următoarele cazuri:
La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce acționau pentru fluidizarea traficului rutier pe DN 1, pe raza stațiunii Bușteni, polițiștii din cadrul stațiunii au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat care nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier, efectuat în zona trecerii pentru pietoni, pentru a facilita traversarea acestora.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani din comuna Cornu, care nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
•
Seara trecută, jurul orei 23:00, în timp ce acționau pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza de competență, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Boldești-Scăeni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în orașul Urlați.
În urma verificarilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
•
Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier pe raza stațiunii Bușteni, pe DN 1/E60, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani din județul Ilfov.
Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
•
Tot noaptea trecută, în jurul orei 01:20 în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza orașului Vălenii de Munte, polițiștii din cadrul acestei subunități au observat un autoturism care, la ieșirea dintr-un sens giratoriu a evitat în ultimul moment împactul cu acostamentul care separă sensurile de circulație.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, iar la ieșirea de pe podul care traversează pârâul Văleanca, au efectuat semnal regulamentar de oprire.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești.
Din discuțiile purtate cu acesta, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care au procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, bărbatul a refuzat prelevarea în vederea stabilirii alcoolemiei.
Având în vedere aspectele constatate, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
Foto ilustrativ