SGU Ploiești a obținut fonduri nerambursabile pentru achiziția unui autovehicul integral electric
”Îmbunătățirea calității serviciilor prestate în interes public reprezintă o prioritate în activitatea societății noastre. Aceasta se realizează și prin înnoirea parcului auto al societății, respectiv prin dotarea acestuia cu autovehicule și utilaje noi care corespund cerințelor în domeniu privind reducerea poluării.
Pornind de la această premisă, societatea noastră a reușit să obțină fonduri nerambursabile, sub forma unui ecotichet, pentru achiziționarea unui autovehicul integral electric, în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024”.
Suntem deosebit de încântați de rezultatul demersurilor noastre pe care le vom continua și în perioada următoare, având în vedere necesitatea de adaptare a societății la cerințele pieței și, implicit, la solicitările cetățenilor”, au precizat reprezentanții SGU Ploiești.