Un bărbat de 36 de ani, din Mizil, a fost reținut, ieri, după ce polițiștii l-au tras pe dreapta pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești, autoturismul fiind implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. ”Polițiștii Biroului Rutier au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, aparatul indicând valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Ba mai mult, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 36 de ani, domiciliat în orașul Mizil nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IJP Prahova.
Față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentată unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.