Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au reținut, ieri, un bărbat în vârstă de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Asta după ce în jurul orei 12:00, polițiștii l-au prins în flagrant delict, în comuna Brazi. Bărbatul, angajat ca șofer profesionist al unei societăți comerciale, sustrăgea cantitatea de 35 de litri de combustibil, dintr-un ansamblu cisternă, cu ajutorul unui furtun. Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate mijloace materiale de probă, iar în vecinătatea cisternei au mai fost găsite recipiente cu produse petroliere, totalizând cantitatea de 250 de litri de combustibil. Față de bărbatul din municipiul Ploiești a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.