Accident rutier, joi noapte, în zona Sălii Sporturilor din Ploiești. Un bărbat 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe pe strada Gelu, din parcarea Sălii Sporturilor, a lovit o tânără de 24 de ani care a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În urma probatoriului administrat față bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere cu permisul suspendat, conducere sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.