Tânărul care conducea mașina care s-a răsturnat într-o râpă, sâmbătă noaptea, în zona Barajului Paltinu, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit Poliției Prahova, din verificări, s-a stabilit faptul că șoferul în vârstă de 22 de ani, figura în bazele de date cu permisul de conducere cu restricții-rețiunut, având eliberată o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație.
În baza probatoriului administrat, azi, 25 octombrie, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Sâmbătă noapte, tânărul de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau 4 pasageri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet, iar ulterior ieșind în afara părții carosabile în vegetația forestieră, răsturnându-se.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a tuturor ocupanților autovehiculului, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, acolo unde, ulterior, a fost declarat decesul unei tinere în vârstă de 18 ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.