Unul dintre soferii implicați în gravul accident produs, duminică, în Poienarii Burchi, era căutat de polițiști, Bărbatul, de 43 de ani, care a și murit în urma accidentului, se pare că era căutat de polițiștii din Dâmbovița, în zona acestei localități. Surse judiciare au precizat că acesta ar fi fost cercetat într-un dosar de viol, fiind bănuit că ar fi violat o minoră, în vârstă de 13 ani. De altfel, se pare că bărbatul ar fi transmis familei sale mesaje suicidale. Acum, nu se știe dacă șoferul a intrat pe contrasens pentru că a pierdut controlul volanului sau a făcut acest gest intenționat.
Vă reamintim, grav accident de circulație, în Poienarii Burchii, duminică dimineață. Pompierii au fost solicitați să intervină după ce două mașini s-au ciocnit. Potrivit ISU Prahova, s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, 2 echipaje SMURD si o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
În cele două mașini se aflau 3 ocupanti. Din păcate, doi bărbați de 23, respectiv 43 de ani, au murit în urma impactului. Un bărbat de 21 de ani, care a suferit traumatisme la cap și abdoment, constient, a fost preluat de elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca.
foto ISU Prahova