Într-un articol publicat recent pe pagina web a instituției, specialiștii Spitalului de Psihiatrie Voila din Municipiul Câmpina avertizează că ”Dependența de social mediae ste o realitate alarmantă!”
”Trăim într-o eră digitală în care internetul și rețelele sociale ne conectează, ne informează, dar ne și pot afecta sănătatea mentală. Când utilizarea devine excesivă, pot apărea probleme serioase!
Știai că:
- România are cel mai mare procent de adolescenți dependenți de social media – 28% dintre copiii între 11 și 15 ani petrec ore întregi zilnic pe telefon
- Peste 250 de milioane de oameni suferă de dependență de internet și social media
- Recompensele rapide (like-uri, notificări) stimulează utilizarea compulsivă, creând dependență
- Cum putem preveni dependența digitală?
Limitarea timpului petrecut online
Evitarea utilizării telefonului înainte de culcare
Socializare reală și activități offline
Pauze regulate în utilizarea internetului
Adoptarea unui stil de viață sănătos și activ
Dependența de internet nu este doar o problemă individuală, ci una globală. Impactul său asupra sănătății mintale este din ce în ce mai vizibil – As. med. pr. Mihai Andrei Cosmin”, transmit reprezentanții instituției.