Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” în perioada 27 septembrie - 3 octombrie

28 Sep 2021 13:13
Săptămâna aceasta, Teatrul „Toma Caragiu” vă așteaptă să vizionați producții pentru copii, comedii spumoase, dar și o lecție de istorie care ne reamintește despre sacrificiul și suferința unor oameni rămași, în mare parte, anonimi.
Dănilă Prepeleac - vineri, 1 octombrie, ora 18.00, sala Teatrului de Animație. Una dintre poveștile care au încântat copilăria multor generații, povestea lui Dănilă, ale cărei origini se află în folclorul românesc, prezintă, într-o manieră plină de umor, rolul experienței în viața omului. Neîntrecut ghinionist și sărac lipit pământului, Dănilă, poreclit Prepeleac, ne invită să îi urmărim pățaniile și transformarea vineri, 1 octombrie, de la ora 18.00, în sala Teatrului de Animație.
Ziua Recunoștinței - vineri, 1 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un spectacol energic și antrenant perfect pentru a da startul sfârșitului de săptămână, Ziua Recunoștinței vorbește cu umor despre teatru dar, mai ales, despre acele adevărurile nevăzute de dincolo de scenă, atât de rar accesibile publicului larg.
Despre mine, Stalin și alte câteva milioane de oameni - sâmbătă, 2 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului de Animație. Într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare, au fost scrise paginile tragice ale unei istorii care nu trebuie uitată. Vă invităm să vizionați un spectacol inspirat din textele scriitorului rus Alexander Soljenițîn, supraviețuitor al Gulagului, în interpretarea și viziunea scenică a actorului Marian Despina.
Pecetea fermecată - duminică, 3 octombrie, ora 11.00, sala Teatrului de Animație. Albușica, Scrob, Sisi de Migdale și toți prietenii lor abia așteaptă să le împărtășească celor mici peripețiile lor, într-un spectacol plin de culoare și umor despre o pecete capabilă să transforme în realitate orice dorință a posesorului ei.
Crimă la Howard Johnson - duminică, 3 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Vă invităm să încheiați weekendul cu o porție de bună-dispoziție, urmărind un spectacol ce aduce în prim-plan un triunghi amoros ai cărui protagoniști au parte de situații inedite ce vă vor aduce zâmberul pe buze.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau on-line, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole. Vă așteptăm cu drag la teatru!

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677