In aceasta saptamana, Teatrul „Toma Caragiu” va invita sa urmariti o comedie scrisa de Ray Cooney, autor englez considerat a fi „maestrul farselor”, intr-o montare in premiera, ce va va purta in Londra zilelor noastre, intr-o seara de iarna in care viata obisnuita a unui contabil se transforma in mod neasteptat, dupa ce, in urma unei incurcaturi, devine posesorul unei serviete pline cu bani. In sala Teatrului de Animatie, isi vor face aparitia, rand pe rand, personaje dintr-o lume aparte, intr-o pledoarie plina de candoare pentru lectura, si un erou din povestile scrise de Ion Creanga care a incantat copilaria multor generatii.
„Bani gratis” - sambata, 12 februarie, si duminica, 13 februarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”, primele reprezentatii ale celei mai recente productii a sectiei Drama, spectacolul Bani gratis, de Ray Cooney, regia artistica si traducere Ioan Coman, scenografia Ionut Visan. Henry Perkins, un contabil de varsta mijlocie, se intoarce acasa cu metroul, asteptand cu nerabdare cina de ziua lui, la care el si sotia sa si-au invitat vechii prieteni, pe Vic si Betty Johnson. Ceea ce parea a fi o zi normala se schimba brusc, dupa ce Henry, in metrou, ia din greseala o alta servieta, in care descopera o suma fabuloasa de bani, fapt ce va determina un sir de situatii neprevazute si amuzante, pe masura ce noi personaje isi fac aparitia si afla de acest castig neasteptat.
„Domnul Nostoc si cabana cartilor” - vineri, 11 februarie, ora 18.00, sala Teatrului de Animatie. Domnul Nostoc si pe domnisoara Filomene au adus cu ei dintr-o calatorie pe planeta SaturLuna niste samburi aparte, datorita carora locuitorii din Orasul Surprizelor vor avea ocazia sa descopere cartile. Totul merge cum nu se poate mai bine, pana cand isi face aparitia domnul „Zice-da”, un personaj dornic sa perturbe armonia.
„Danila Prepeleac” - duminica, 13 februarie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie. Povestea lui Danila Prepeleac, ale carei origini se afla in folclorul romanesc, prezinta, intr-o maniera plina de umor, rolul experientei in viata omului si transformarea personajului, dintr-un om nechibzuit si sarac cu duhul, intr-unul priceput, ingenios si descurcaret.
Va asteptam cu drag la teatru! Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau online, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, sectiunea Program spectacole. Accesul la spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” este permis cu respectarea normelor in vigoare.